Marijuana VIP

Amintirile rechinului
Partea a3a


Toate erau acolo.Lucruri cu nimic ieşite din comun, însă străine mie.M-am gândit că poate am căzut şi am suferit o comoţie, doar că nu mă durea nimic.Mi-am pipăit craniul ca să mă asigur, dar nu, nu mă durea.
M-am ridicat cu grijă în picioare, însă nici noul unghi de vedere nu mi-a ajutat cu nimic memoria.Şi acela a fost momentul în care primele împunsături adevărate de îngrijorare au început să se facă simţite.
Nu-mi amintesc nimic, nu cunosc nimic din toate astea.
Am simţit acea spaimă usturătoare, cea care apare atunci când simţi dimensiunea unui lucru rău - când te-ai rătăcit într-un loc periculos sau când ai comis o greşeală îngrozitoare -, atunci când realitatea situaţiei ţi se furişează în minte pe uşa din dos, ca o pantomimă a lui Dracula.
Nu ştiam cine sunt.Nu ştiam unde mă aflu.
Simplu.
Înfricoşător.
Am strâns din dinţi şi m-am răsucit pe călcâie.Am măturat de trei ori cu privirea dormitorul, atingând şi explorând cu ochii fiecare lucru comun şi neînsemnat şi nerecunoscând absolut niciunul.Am încercat aceeaşi manevră în gând.Nici acolo nu reuşeam să mă regăsesc.
M-am dus la geamul dormitorului.Lumea exterioară era alcătuită dintr-o stradă lungă şi, de cealaltă parte a ei, un şir de case terasate.Din loc în loc, la distanţe egale, se zăreau stâlpii de iluminat şi la distanţe inegale cei de telegraf.În depărtare se auzeau zgomotele unui drum aglomerat - huruit continuu de motoare, hurducăit de camioane şi, din când în când, o zdrăngăneală de difuzoare.Dar - mi-am lipit nasul de sticlă şi m-am uitat în stânga şi în dreapta - nici ţipenie de om.Şi eu aveam senzaţia că sunt nemărginit.
Am simţit deodată pornirea de a ieşi valvârtej din casă, strigând după ajutor şi alergând cât mă ţineau puterile, aşa încât cineva să mă vadă şi să îmi demonstreze că sunt o persoană în carne şi oase, să cheme un doctor sau pe cineva care să poată să mă pună înapoi la locul meu, aşa cum un ceasornicar montează la loc toate acele angranaje minuscule înăuntrul unui ceas stricat.
Însă mă stăpânea o teamă la fel de mare că, dacă aş face asta, dacă aş alerga şi aş striga, n-ar veni nimeni, n-ar vedea nimeni.Aş ajunge la capătul străzii şi aş descoperi că zgomotele de trafic vin de la un caseton vechi, aşezat la colţul unui drum principal abandonat, plin de gunoaie, într-o lume părăsită şi pustie.