Inuman

După ce un video a dat fiori întregului Univers, am zis că poate e timpul să postez şi eu acel video şi anunţul.
Este vorba despre un videoclip în care animalele sunt bătute, chinuite şi ţinute în condiţii precare. Tot ceea ce trebuie să faceţi e să semnaţi petiţia, şi anume să daţi click aici .
Pentru cei care voi să vadă şi videoclipul .
Semnaţi şi daţi mai departe anunţul, poate încă mai sunt persoane care nu ştiu aceste lucruri.


Mă bucurasem foarte mult când auzisem că şi la noi există Poliţia Animalelor, dar care spre deosebire de cea din USA sau ţări europene, nu face absolut nimic! E undeva doar să fie, să poată zice românii că şi ei au Poliţia Animalelor, şi ei îngrijesc animalele, dar nu cred că o să se întâmple vreodată ca cineva care chinuie un biet animal să plătească o amendă sau să facă puşcărie. În fine, nu e vorba doar despre România şi, faţă de alte ţări, animalele noastre sunt bine tratate.

Kent Convertibles

Am ajuns ieri să fumez şi eu mult aşteptatele ţigări Kent Convertibles. Dohh...bine că nu mi-am cumpărat eu pachetul,că astfel îl aruncam.Am fumat 4-5 ţigări de nevoie şi atât. Pe toţi i-am auzit că sunt foarte bune, de aici şi curiozitatea mea de a fuma. Dar nu! Nu o să îmi cumpăr niciodată acele ţigări. Au gudron:7 mg, nicotină: 0.6 mg și monoxid de carbon: 8 mg, dar sunt mult prea "slabe". Cel puţin sunt învăţată cu Malboro roşu, Lucky Strike roşu, Davidoff roşu sau Dunhill negru. Şi Kent-ul ăsta nou pare pentru începători, parcă trag aer în plămâni. După ce spargi capsula şi tragi mai mult în speranţa că o să simţi măcar cel mai mic gust de tutun, nu o să obţii altceva decât senzaţia aia dată de la vreo 4-5 gume Airwaves Extreme, deci de căcat! Se duce pe pulă Kent-ul ...

Dar pachetul este genial :x !

Amintirile rechinului
Partea a4a


Nu.Haide, asta nu te ajută.
M-am frecat la ochi cu podul palmelor, încercând să îmi înăbuş spaima şi să îmi limpezesc gândurile.Pipăindu-mi pantalonii, am găsit un portmoneu.Am trecut în revistă bancnotele, chitanţele, biletele de autobuz şi-un carneţel de timbre gol, apoi am dat peste un permis de conducere.
M-am uitat ţintă la poză şi la numele de pe el.
Barbatul din oglinda şifonierului şi-a plimbat cu grijă degetele peste obrajii subţiri, peste nas, peste gură, peste părul castaniu, murdar, tuns scurt.Se apropia de treizeci de ani, era obosit, palid şi părea puţin bolnav.S-a încruntat la mine.Am încercat să citesc trecutul ascuns în acea încruntătură - ce fel de persoană îşi încreţeşte fruntea în felul ăsta? Ce soi de viaţă dă naştere unui tipar de linii ca acesta? - dar nu puteam descifra nimic din ce vedeam.
Bărbatul era un străin şi trăsăturile lui erau gravate într-o limbă pe care nu o înţelegeam.Am întins mâna unul către celălalt şi vârfurile degetelor noastre s-au atins, ale mele calde şi unsuroase, ale lui reci şi netede, alcătuite doar din lumina colorată, răsfrântă în sticlă.Am tras înapoi mâna şi-am strigat imaginea din oglindă pe nume.Iar ea a răspuns cu aceleaşi cuvinte, numai că pe tăcute, mişcându-şi doar buzele :
Eric Sanderson
Eric Sanderson.Când m-am auzit rostindu-l, numele mi-a părut solid, real, bun şi normal.Dar nu era.Era ruina unui zid sfărâmicios, a unor geamuri sparte şi-a unor prelate albastre,fâlfâitoare.Era o epavă.O relicvă a unui lucru năruit în proporţie de nouă zecimi.

Amintirile rechinului
Partea a3a


Toate erau acolo.Lucruri cu nimic ieşite din comun, însă străine mie.M-am gândit că poate am căzut şi am suferit o comoţie, doar că nu mă durea nimic.Mi-am pipăit craniul ca să mă asigur, dar nu, nu mă durea.
M-am ridicat cu grijă în picioare, însă nici noul unghi de vedere nu mi-a ajutat cu nimic memoria.Şi acela a fost momentul în care primele împunsături adevărate de îngrijorare au început să se facă simţite.
Nu-mi amintesc nimic, nu cunosc nimic din toate astea.
Am simţit acea spaimă usturătoare, cea care apare atunci când simţi dimensiunea unui lucru rău - când te-ai rătăcit într-un loc periculos sau când ai comis o greşeală îngrozitoare -, atunci când realitatea situaţiei ţi se furişează în minte pe uşa din dos, ca o pantomimă a lui Dracula.
Nu ştiam cine sunt.Nu ştiam unde mă aflu.
Simplu.
Înfricoşător.
Am strâns din dinţi şi m-am răsucit pe călcâie.Am măturat de trei ori cu privirea dormitorul, atingând şi explorând cu ochii fiecare lucru comun şi neînsemnat şi nerecunoscând absolut niciunul.Am încercat aceeaşi manevră în gând.Nici acolo nu reuşeam să mă regăsesc.
M-am dus la geamul dormitorului.Lumea exterioară era alcătuită dintr-o stradă lungă şi, de cealaltă parte a ei, un şir de case terasate.Din loc în loc, la distanţe egale, se zăreau stâlpii de iluminat şi la distanţe inegale cei de telegraf.În depărtare se auzeau zgomotele unui drum aglomerat - huruit continuu de motoare, hurducăit de camioane şi, din când în când, o zdrăngăneală de difuzoare.Dar - mi-am lipit nasul de sticlă şi m-am uitat în stânga şi în dreapta - nici ţipenie de om.Şi eu aveam senzaţia că sunt nemărginit.
Am simţit deodată pornirea de a ieşi valvârtej din casă, strigând după ajutor şi alergând cât mă ţineau puterile, aşa încât cineva să mă vadă şi să îmi demonstreze că sunt o persoană în carne şi oase, să cheme un doctor sau pe cineva care să poată să mă pună înapoi la locul meu, aşa cum un ceasornicar montează la loc toate acele angranaje minuscule înăuntrul unui ceas stricat.
Însă mă stăpânea o teamă la fel de mare că, dacă aş face asta, dacă aş alerga şi aş striga, n-ar veni nimeni, n-ar vedea nimeni.Aş ajunge la capătul străzii şi aş descoperi că zgomotele de trafic vin de la un caseton vechi, aşezat la colţul unui drum principal abandonat, plin de gunoaie, într-o lume părăsită şi pustie.

Amintirile rechinului
Partea a2a


Asta nu a fost o revelaţie neaşteptată, nici un mare şoc.Ideea se închegase pe când mă sufocam şi, chiar şi acum, după ce-mi recăpătasem controlul asupra corpului şi eram perfect conştient de lumea înconjurătoare, n-a adus cu ea o groază sau teamă necuprinse.În comparaţie cu panica palpabilă pe care o simţeam, era totuşi o mică problemă secundară, o ciudăţenie minoră, aflată la graniţa lucrurilor.Ce conta cel mai mult pentru mine - de un milion de ori mai mult decât orice altceva - era aerul, respiraţia, procesul, acum uşor, de umplere şi golire a plămânilor.Acel adevăr minunat, divin precum corurile de îngeri: puteam să respir şi asta însemna că aveam să trăiesc.Pe când ultimii fiori îmi părăseau trupul, mi-am lipit fruntea de covorul ud şi mi-am imaginat că trag în piept kilometri după kilometri de cer albastru de savană.
Am numărat până la 10, apoi am ridicat privirea din podea.M-am proptit în coate şi, când asta mi s-a părut în regulă, m-am săltat în genunchi.Stăteam îngenunchiat la picioarele patului dublu dintr-un dormitor.Un dormitor ticsit cu toate lucrurile necesare de obicei unui dormitor.În colţ era un şifonier.O noptieră cu o întreagă colecţie de pahare de apă, de vechimi diferite, şi un ceas deşteptător cu cifre digitale roşii - 4:34 p.m. - , un scris doldora de deodorante şi capace, un flacon de multivitamine şi rămăşiţele unui sul de hârtie igienică, folosit până la partea unde hârtia se încreţeşte, ca degetele după baie.
Toate erau lucruri obişnuite într-un dormitor - numai că nu le recunoşteam pe niciunele.Nimic nu mi se părea străin, însă nimic nu mi se părea nici cunoscut ...

Amintirile rechinului - rezultatul spectaculos între "Matrix", "Fălci" şi "Codul lui Da Vinci"
Partea 1


Eram inconştient.Încetasem să respir.
Nu ştiu cât a durat, dar motoarele şi rotiţele care menţin maşinăria umană în stare de funcţionare trebuie să se fi oprit, reacţionând la imobilitatea totală cu un blocaj general al sistemului.
Aşa a început viaţa mea.A doua mea viaţă.
Ochii mi s-au deschis brusc, mari ca două litere O, iar gâtul şi umerii mi s-au arcuit în spate, într-o amplă mişcare smucită, o singură gură de aer umplându-mi plămânii până la refuz.Litri întregi de oxigen uscat şi praf de pe podea mi-au pătruns în piept, şuierător, şi mi-au scuturat gâtlejul într-un acces violent de tuse.M-am sufocat şi am scuipat printre gâfâieli, icnete şi horcăieli de tuse.Vederea mi s-a topit, prelingându-mi-se într-o ceaţă încinsă pe obraji.
Trecerea violentă de la lipsa completă de aer la avalanşa din plămâni m-a ameţit, a făcut ca podeaua să mi se clatine sub degete.În spatele ochilor, un vârtej ca un roi de bacterii m-a împins iarăşi spre leşin şi, orbit şi tremurând, mi-am lipit strâns gura umedă de palme şi am încercat să îmi controlez respiraţia, trăgând aer printre degete ...
Încet, încet, lumea a început să se ivească din nou, în tonuri bolnăvicioase de verde şi purpuriu pulsatil şi, poate după un minut, şi-a recăpătat un soi de echilibru precar.
Mi-am şters mâinile de jeanşi şi, înainte să îmi usuc ultimele lacrimi, am căzut pradă unui ultim acces sâcâitor de tuse.
Bine.Respiră adânc doar, eşti bine.
Habar nu aveam cine sunt sau unde mă aflu...

Fericire

Fericirea care mă posedă în ultimele zile e inexplicabilă pentru majoritatea persoanelor şi nici nu o să încerc să vă explic vouă. Nu de alta, dar aţi face orice ca să mi-o luaţi.

Nu ştiu ce mi-a venit,dar am început să caut anumite lucruri despre trecutul familiei mele. Am găsit răspunsuri pe care nu mă aşteptam să le găsesc vreodată, care nu mă aşteptam să mă facă să zâmbesc până când simt că obrajii îmi sunt amorţiţi, dar acum m-am convins că atunci când ne aşteptăm mai puţin să se întâmple un lucru, tocmai atunci se va întâmpla.

Pe lângă toată fericirea dată de aceste răspunsuri, se adaugă şi cea pe care o am alături de el. Mă face pur şi simplu să mă simt bine, în largul meu. Nu ne pasă de ce zic ceilalţi. Nu îmi pasă că toţi îmi ziceau că nu o să pot să stau mai mult de câteva zile cu el.

Uite coaie, în ciuda voastră, avem o lună şi ne merge chiar foarte bine.

Cu şcoala e mai OK ca niciodată, atâta timp cât mă duc doar când vreau.

Ce altceva îşi poate dori un adolescent ?! Nu îmi mai trebuie nimic.

Singurul lucru pe care aş vrea să îl pot face ar fi să îl văd pe vărul meu mai repede. A trecut un deceniu de când nu l-am văzut...

P.S.:Îmi e dor de tine,bă ! Te iubesc, vărule ! Şi mulţumesc pentru ajutorul acordat.

Unii din voi, vă daţi seama cât de proşti sunteţi?Că încercaţi să fiţi băgaţi în seamă şi fără niciun rezultat mult aşteptat faceţi lucruri care vă scot în evidenţă faimoasa prostie?!

Voi fumaţi pe stradă, dar acasă nu,ai voştrii nici măcar nu ştiu şi mâncaţi un pachet de gumă odată să dispară şi cel mai mic miros de tutun.

Voi consumaţi alcool când ieşiţi pe undeva şi după câteva energizante să treacă mirosul.

Voi aveţi piercuri când sunteţi pe afară,dar nu şi acasă.

Voi vorbiţi urât între tovaraşi, pe când acasă nu zici nici măcar "în morţii mătii".

Asta nu e atenţie pe care credeţi că ceilalţi o oferă, ci pură prostie care atrage privirile mirate ale altora!